Viata prin ochii ei

                                                          

        Drumul nostru în viaţă este foarte lung şi bineînteles presărat cu multe , multe obstacole , mai ales atunci când vrei să-ţi creezi o carieră de succes . Trebuie să conştientizăm că încă de mici suntem puşi să ne alegem singuri soarta . Defapt eu sunt conştientă de asta , întrebarea este dacă tu eşti , şi când spun tu , mă refer la tine , un licean care habar nu are ce vrea să facă după ce scapă din aceasta cuşcă în care încă este îngrijit bine . De multe ori ne putem înşela , defapt vă puteţi înşela sau chiar aţi făcut-o , pentru că eu pot spune cu mâna pe inimă că am făcut cea mai bună alegere , the best , mai bine de atât pe bune că nu se poate . Deci dacă te înşeli şi o dai în bară cu liceul şi nu îţi place deloc , dar deloc  nicio materie de la profilul pe care , atenţie , singur ţi l-ai ales , măcar poţi sta liniştit pentru că eu sunt bine , deci asta este tot ce contează , acum sper că nu o să devii  gelos că am nimerit-o din prima . Şi ... eu zic că , acum , nu ai de ce să-ţi faci viaţa mai grea decât este deja . Nu o transforma într-un chin , mai bine gândeşte-te de câteva ori  înainte de a lua o decizie , orice fel de decizie . Poate o să pară super sadic sau poate o să te gândeşti că sunt vreun model atipic de masochist , dar eu îţi urez succes şi la cât mai multe realizări în vieţisoara asta scurtă , sper că n-o să ajungi chiar aşa departe pentru că s-ar putea să te trezeşti dimineaţa în chinul cel de toate zilele, în care te scoli obosită după o altă zi de muncă şi speri să îţi ajungă . 8:00 ţrrr … Ai vrea să mai stai în pătuţul tău pufos , sub păturică , la căldurică , dar scumpul tău ceas nu este de acord cu asta . Şi totuşi trebuie neapărat să te dai jos din pat , pentru că dacă nu o faci acum , nu o vei mai face nici în cinci minute , nici în zece , pur şi simplu nu o vei mai face deloc . Aşa că te ridici cât de repede poţi şi glonţ la bucătărie , să-ţi faci cafeluţa fără de care nu ai fi în stare de nimic . Inspiri ,expiri adânc , arunci într-o poşetă cheile de la BMW-ul negru decapotabil , rujul roşu ,roşu aprins pe care, deşi ţi l-ai cumpărat datorită tenului tău perfect , nu l-ai folosit decât o singură dată până acum , dar nu contează , azvârli poşeta pe umărul drept şi pleci , mai mult alergi decât mergi , ceea ce este cel mai indicat din moment ce ar fi trebuit să fi plecată de 20 de minute .

    Eee … şi în sfârşit ajungi la job , unde desigur că ai vrea ca totul să fie perfect , poate în filme , pentru că de data asta ai dat-o în bară rău de tot , pe lângă faptul că şeful îţi face o morala cât casa pentru că ai întarziat , afli de la aşa zisul tău asistent că ai pierdut doi clienţi , săracii de ei , cine nu i-ar înţelege ?se săturaseră şi ei să aştepte o avocată care nu este punctuală niciodată , chiar dacă este singura care a caştigat mereu în faţa instanţei .

    Şi te chinuieşti din răsputeri să devii cea mai bună , să audă toţi de X – cea mai bună avocata din Cutare oraş până când tragi linie-stop-gata-ai clacat-nu mai poţi , pur şi simplu nu mai poţi . Chin , chin şi iar chin şi uite aşa îţi dai seama că defapt jumătate din viaţă ţi-ai petrecut-o încercând din răsputeri să-ţi creezi cea mai de success carieră , să-ţi învingi toţi rivalii , să ajungi pe cea mai înaltă scară social , să-i dai pe toţi afară din calea ta şi ajungi la un moment dat să trăieşti cu deviza “scopul scuză mijloacele”până când dintr-o dată te trezeşti la realitate şi vezi că ai rămas singură . Şi toate pentru ce ? Pentru cariera perfectă , care ,îmi pare rău să te dezamăgesc dar nu există o carieră perfectă cum nu există nici un om perfect , cariera aia despre care ai tu impresia că vorbeşte toată lumea . Chiar vrei sa devii acea femeie căreia îi este de ajuns să privească în ochi un om pentru a-l intimida ? Oare merită să te chinuieşti pentru asta ?

Artificii.

    Ma invartesc si aleg alt drum . Fac un dans al mortii . Uit de orgoliu . Alung fericirea si ma inchid in mine . Simt cum imi urla muzica in cap , vreau sa tip . Tip cat pot de tare , dar nu aud nimic . Deschid gura , te chem la mine ! Defapt stai acolo ! Chiar n-am nevoie de tine ! Ba nu stii ce ?! Totusi vino , vreau sa te am aici pentru eternitate . Imi intreb inima ce crede , dar raspunde constiinta . Raspunsul nu este tocmai cel la care ma asteptam . Plec ! Desi ma intorc . Fac parte dintr-o lume , dar aleg alta . Nu stiu nimic desi am incercat totul . Ma grabesc sa prind un nor desi sunt cufundata in noroi . 
Sar in aer . Ating cerul . Este o senzatie al nabii de placuta care ma face sa nu-mi doresc altceva decat locul in care pot zbura . M-arunc inapoi . Picioarele-mi danseaza pe apa limpede ca cerul . Ochii-mi stralucesc reflectandu-mi sonata lunii . Plec spre nicaieri . Si ma intorc din paradis . Viata mi se-nvarte intr-un cerc . Cad . Ma ridic . Plang . Imi sterg lacrimile . Ma impiedic . Nicio problema vine vartejul si ma ridica  . Ma innec, dar simt cum renasc. Rasuflu usarata . Se intampla sau nu . Intind mana si ating usor cu varful degetelor fericirea . Apoi cad in intuneric . Ma ridic din nou si plec iar spre a atinge ceva asemanator cu cea pe care o crezusem fericire , dar dau de altceva mult mai intens care pare mult mai frumos decat cel dintai . Eee si cad iar. 
Nu ma las ! Ma ridic ! Imi sterg lacrima si plec spre o destinatie aparent imposibila si merg , merg , nici nu ma opresc pentru ca nu are limite , este infinita si eterna . Merg , merg , dar pe drum imi apare in cale un necunoscut care devine totul fancadu-ma sa explodez ca un foc de artificii . 

Destin

 Am gasit de curand un citat care m-a impresionat si care totodata m-a facut sa privesc viata cu alti ochi . Mi-am dat seama ca starea de "nefericire" mi-o creeam singura pentru ca vedeam numai ce doream sa vad , ascultam doar de mine , nu bagam in seama nimic altceva . Bine , bine si o sa te gandesti acum " Ce tot vorbeste fata asta aici " . Pai uite cum sta treaba : 


      " Uneori destinul seamana cu o furtuna izolata de nisip care-si schimba cursul neincetat. Iti schimbi ritmul de mers incercand sa o eviti . Furtuna insa se schimba si ea , potrivindu-si pasul dupa al tau. Schimbi din nou pasul , dar furtuna face la fel . Acest lucru se repeta la nesfarsit , ca un dans macabru cu ingerul mortii , chiar inainte de revarsarea zorilor ... 
          De ce ? pentru ca furtuna nu este "ceva" fara legatura , venit de departe ... Tu insuti esti furtuna . De aceea nu ai decat sa te resemnezi si sa pasesti drept in mijlocul ei , sa-ti aperi ochii si urechile de nisip si sa o strabati pas cu pas. Acolo nu exista nici soare , nici luna , nici directie , uneori nici macar timp ...
          E doar nisip fin si alb, facut doar din oase faramate , care danseaza in inaltul cerului ."
                         (Kafka pe malul marii de Haruki Murakami)


Citesc , citesc si o recitesc din nou . Exista o gramada de intrebari ale caror raspunsuri vreau sa le aflu , dar atunci cand aflu raspunsul intrebarii o sa-mi nasc o noua intrebare . Si totusi nu inteleg de ce cred ca ceilalti reprezinta cauza cand defapt eu sunt singura responsabila pentru propriul meu destin . 
Se spune ca timpul le va rezolva pe toate ... Ce m-as bucura sa fie asa , dar ?! Defapt lucrurile nu se pot rezolva de la sine , tot noi suntem cei care le dam un nou curs . Si cateodata timpul nu face altceva decat sa treaca peste noi luandu-ne cu el pana si amintirile .

Diavol

Nu stiu cine sunt . Nici nu stiu ce vreau . Port in suflet un razboi . Simt ca ma sufoc . Ma multumesc cu o identitate falsa . M-am nascut ca majoritatea oamenilor , cu o personalitate gresita , crezand in ingeri , dar stii ce este absurd ? Nu exista ingeri pe pamant . Din cate am simtit , mi-am dat seama ca , de cele mai multe ori raul invinge , ciudat , pentru ca mereu a fost vorba despre BINE , "binele care invinge mereu "raul". 


Totul incepe cand un mic diavol se naste , credem ca este alesul , ca va participa la schimbarea lumii si il sfatuim si ii cerem sa faca cum vrem noi . In zadar ... si ne dam batuti , renuntam sa mai luptam pentru schimbarea lui , ii dam drumul in lume lasandu-l sa devina ca toti ceilalti . Un om cu caracter, cu dubla-personalitate , care mereu incearca sa se multumeasca pe sine , care minte , care  se gandeste numai la binele lui , care ar renunta la tot daca ar sti ca asta il face pe el fericit sau nu ar renunta la nimic din ce este al lui , care incearca sa fie intotdeauna primul , care se zbate sa ii fie bine , care uita de ceilalti . Si se minte pe el , si isi tot spune ca asta este cel mai bine . Uita de altii atunci cand el este unde trebuie si pana la urma ajunge sa aiba un sfarsit tragic. Nimeni nu il viziteaza atunci cand are probleme . Si ramane singur fara speranta desi nu-si planuise asa finalul . 


Ne nastem . Traim . Si intr-un final ajungem sa murim , dar nu ne evaporam definitv , pentru ca mereu va fi cineva care ne va duce dorul , care-si va aminti ca am existat . Dar atunci cand i-ai dat pe toti la o parte , cand ai renuntat la toti pentru a ajunge cat mai sus , cine isi va mai aminti de tine ?

Poveste fara sfarsit

    Am inceput ceva ce nu se poate termina . Oricat as vrea nu-mi pot imagina cum va fi ziua in care va inceta. Incerc ,incerc ,dar nu pot s-o fac sa se opreasca ,iar cu fiecare zi ce trece devine mai intensa lasandu-ma fara suflare , luandu-mi orice ramasita de aer . Incerc din nou s-o alung , inchid ochii si o fac nevazuta , imi limpezesc mintea si o fac invizibila .Deschid ochii , tot acolo este ! Nu inteleg ,de ce nu pleaca , ce o sa face sa ramana ?!
Ma gandesc la ceva ce-mi este ,clar,interzis si nu pot scapa fara o urma de regret. Imi spun mereu ca nu exista , iar viata merge , merge , niciodata nu sta . Un fior rece imi ingheata spatele deoarece pentru a putea parcurge prezentul spre a ma avanta in viitor , trebuie stearsa orice urma de trecut . Gandurile incep sa mi se joace-n cap ducandu-ma din nou spre tine . Incerc din nou sa te alung , imi spun hotarata ca este timpul sa pleci . Cu toate ca ma simt mai bine , tot nu pot scapa de tine . Ce sa fac daca te iubesc ?Cum pot alunga orice faramita din trecut cand defapt nu pot ajunge-n viitor fara trecut ?! 
Ma trezesc , imi astern zambetul etern si plec . Las totul , ma asculta cineva ? Ma multumesc cu o imagine care pare perfecta in ochii lor . E vina mea ! Ii las pe toti sa creada o minciuna . Te mint pe tine , dar cel mai crud lucru este ca ma mint pe mine . Cu toate asta , imi place si ma multumesc cu atat . Ma gandesc mereu ca, poate , la un moment dat te voi regasi si traiesc la nesfarsit cu o simpla iluzie care ma duce spre ... Nicaieri... 

Te amo.

  Se spune ca iubirea este cel mai frumos lucru pe care ti-l poate darui viata . Se stie din mosi –stramosi ca  fara dragoste nu poti trai . Dezamagitor este faptul ca exista si oameni care cred orbeste ca pot trai si fara afectiune si atunci apare o mare dilema pe care o transforma intr-o simpla intrebare “ Ce este mai importat : sa iubesti sau sa fii iubit ?” .

Actiunea-reactiunea pe care ni le transmitem unul altuia fac ca iubirea pe care o porti celuilalt sa fie mult mai importanta decat dorinta de a stii cata lume si de ce te iubeste pe tine .

In mod evident  multi oameni ar spune ca este mult mai satisfacator sa stii ca esti iubit , dar dupa un timp aceasta stare de placere va trece ca de altfel multe alte satisfactii pe care multi dintre noi le-am uitat dupa ce le divinizasem atat de mult . Asadar dupa ce-ti trece placerea , cu ce ramai daca nu iubesti?

Alegeri

 Facem atatea greseli dintr-un impuls prostesc , dintr-o atractie ce pare sa mai fie , dintr-o simpla amintire care ne indruma spre o imagine alternativa . De ce este atat de simplu sa alegi varianta usoara in loc sa-ncerci ceva nou ? De cele mai multe ori ne lasam purtati de o iluzie ce pare a fi exact  ceea ne doream candva ,dar daca ea s-a schimbat ? Atunci cum ramane cu ce-ai lasat in urma pentru a fi probabil fericit acum ? Unde au disparut consecintele ? De ce este atat de usor sa renunti in loc sa lupti ?! De ce naivitatea conduce oamenii ? De ce oamenii prefera sa se tortureze si sa-si planga singuri de mila ? 
 Greseli , da este firesc sa facem ! Pentru fiecare decizie luata exista regrete care iti fac intotdeauna rau si de cele mai multe ori te gandesti cat de simplu ar fi fost sa fi invatat de prima oara . 
 Si te gandesti mereu ca exista cineva caruia ii poti spune tot , care te sustine orice ai alege , la care te poti intoarce dupa ce gresesti , dar atunci cand alegerea a fost nu tocmai buna, pe cine dai vina ? Pe inima sau pe ratiune ? Care dintre ele te-a facut sa simti ca plutesti si care ar fi vrut sa ramai treaz si sa gusti putin din cruda realitate ? 
Nimeni nu te poate ajuta acum . Nimeni nu poate schimba deciziile altora . Dar atunci cand decizia a fost luata   cu ce drept incearca oamenii sa judece ceea ce s-a hotarat deja ? Si cine suntem noi sa ne impotrivim , cand toti stim ca daca am fi fost in locul lui am fi ales la fel ? Sau - pentru ca intotdeauna exista un "dar"- poate nu...